Loading Posts...

Luni, 18 februarie, Teatrul Naţional Radiofonic împlineşte 90 de ani.La ceas aniversar, vă invităm să ascultaţi spectacole antologice din Fonoteca de Aur, cu distribuţii de excepţie, în fruntea cărora, se va afla, în această săptămână, marea doamnă a teatrului românesc, actriţa Ileana Stana Ionescu.

Ce ştia satul de V.Al Jan, varianta radiofonică din anul 1979 a celei dintâi montări radiofonice, difuzate la Radio România, la 18 februarie 1929, în care Ileana Stana Ionescu îi dă replica maestrului Radu Beligan, Bolnava prefăcutădeCarlo Goldoni, spectacol semnat de regizorul Dan Puican, decanul de vârstă al teatrului radiofonic şi spumoasele comedii Musca lui Vartolomei şi O inspecţie şcolară, în care alături de marea actriţă îi veţi putea reasculta pe:Dem Rădulescu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Mircea Şeptilici şiMihai Fotino, spectacole de colecţie ce se doresc a fi un omagiu adus deopotrivă slujitorilor scenei undelor pentru harul, talentul şi generozitatea artei lor dar şi ascultătorilor, pentru dragostea, şi devotamentul cu care au însoţit teatrul radiofonic, în cei 90 de ani de existenţă.

Ileana Stana Ionescua debutat la doar 19 ani, la Teatrul din Reşiţa, cu rolul Agnes din spectacolul Şcoala femeilor de Molière.Tot pe acestă scenă a fost, mai apoi, Natalia din Vassa Jeleznova de Maxim Gorki, Kathleendin piesa omonimă a lui Michael Sayers, Mariana din Nota zero la purtare de Octavian Sava şi Virgil Stoenescuşi… Făt Frumos din feeria Înşir’te mărgărite de Victor Eftimiu. Anii 1960 i-au dăruit bucuria unui nou început, Ileana Stana Ionescu făcând parte, împreună cu soţul său, Andrei Ionescu, din trupa de tineri si entuziaşti actori care au înfiinţat Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Lady Torrance din Orfeu în infern de Tennessee Williams, Celia din Casa cu două intrări de Calderon de la Barcadar şi Lisette din Jocul dragostei şi al întâmplării de Marivaux, în regia lui Lucian Giurchescusunt doar câteva dintre partiturile cu care s-a întâlnit pe acestă scenă, importante provocări artistice şi deopotrivă răsunătoare succese într-o carieră ce avea să se dovedească excepţională. Patru ani mai târziu, actriţa va intra în trupa celei dintâi scene a ţării, unde va juca în zeci şi zeci de spectacole, dacă ar fi să ne amintim doar de cele mai recente succese: Micul infern de Mircea Ştefănescu, sub bagheta lui Mircea Cornişteanu, Idolul şi Ion Anapodade G.M.Zamfirescu, versiune scenică datorată maestrului Ion Cojar şi Molto, gran’ impressione de Romulus Vulpescu, spectacol în regia lui Dan Tudor, cel care a distribuit-o pe Ileana Stana Ionescu şi în Gaiţele de Alexandru Kiriţescu la Teatrul Metropolis.

Talentul excepţional, farmecul irezistibil, verva şi spontaneitatea personalităţii sale artistice dar şi timbrul inconfundabil au făcut ca Ileana Stana Ionescusă devină o colaboratoare preţioasă a emisiunilor de televiziune dar şi a Radioului, care a tezaurizat interpretările sale magistrale în montări de referinţă din istoria genului şi le oferă spre reascultare şi bucurie şi ascultătorilor începutului de mileniu trei.

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
LoveLove
0
WowWow
0
YayYay
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!
Loading Posts...