Loading Posts...

Trebuie să vă spun că radioul îşi deschidea emisiunea, dimineaţa, cu un strigăt de cocoş. Era un disc de ebonită care se punea pe un patefon şi erau înregistrate câteva strigăte ale cocoşului, apeluri din astea frumoase şi cu asta începea, cu cucurigul ăsta şi pe urmă cu imnul regal şi aşa mai departe. Deci, aşa am intrat eu în contact cu radioul, copil fiind, până să mă duc la şcoală, având radioul în casă, la Slătioara, sub munţii Căpăţânii. Se dădea foarte multă muzică, se dădeau şi ştiri, dar foarte multă muzică şi se dădeau şi concerte, era un radio aproape cultural. Dar înainte de a fi un post de radio cu un program complex, era un post de radio care atrăgea atenţia românilor că sunt români, de dimineaţă, şi că există o tradiţie, o mitologie. Era cu cap făcut programul ăsta din primele ore ale dimineţii.

 

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
LoveLove
0
WowWow
0
YayYay
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!
Loading Posts...